Cât ar obține România din vânzarea acțiunilor la cele mai mari companii de stat

Cât ar obține România din vânzarea acțiunilor la cele mai mari companii de stat
Publicat: 14/10/2014, 14:03
Actualizat: 01/02/2019, 18:14

Vânzarea de titluri la companiile de stat listate pe bursă ar aduce 4,6 miliarde de euro, conform sursei citate, care ia în calcul Romgaz, OMV Petrom, Nuclearelectrica, Transgaz, Rompetrol, Transelectrica, Conpet și Oil Terminal.

În plus, potențiala privatizare a companiilor nelistate Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Electrica Furnizare și Societatea Națională a Sării va aduce României venituri de 3,8 miliarde de euro.

Dacă statul român și-ar păstra o participație de 25% la aceste companii, acolo unde există această posibilitate, veniturile din privatizare ar însuma 5 miliarde de euro.

În ceea ce privește alte state din Europa Centrală și de Sud-Est, Cehia ar putea obține 11 miliarde de euro din privatizarea totală a companiilor de stat, iar Polonia 16 miliarde de euro.

Grecia este singura țară care ar putea consemna un venit mai mic din privatizarea companiilor de stat decât România, și anume 7 miliarde de euro.

La polul opus se situează Franța, căreia o eventuală renunțare la acțiunile deținute la mai multe companii, printre care se numără și Orange, GDF Suez, Air France-KLM sau Renault, i-ar putea aduce 105 miliarde de euro. De asemenea, sume importante din privatizări ar putea obține Germania (76 de miliarde de euro), Italia și Olanda (câte 59 de miliarde de euro).

În realizarea studiului au fost luate în considerare 14 state din Europa, dintre care zece din zona euro și patru (România, Cehia, Polonia și Marea Britanie) din afara regiunii.

În total, suma potențială pe care aceste 14 guverne ar urma să o obțină din privatizările companiilor de stat se ridică la 511 miliarde de euro.

În aceste condiții, cele 14 state ar putea plăti, în medie, 4,4% din datoria lor publică, potrivit datelor Institutului Economica. Finlanda este statul care și-ar putea acoperi cel mai mare procent din datoria publică, 14,5%, datorită celor 28 de miliarde de euro obținute din eventualele privatizări.

Analiștii arată însă că veniturile rezultate din potențialele privatizări ar trebui folosite pentru investiții, stimularea competitivității și creșterea productivității, nu pentru reducerea datoriei suverane.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Jimmy Carter, primul președinte american care atinge vârsta de 100 de ani